Datini și obiceiuri de iarnă la Botoșani 

Datini și Obiceiuri de Iarnă din jud. Alba

Fișier 8.jpg

Cuvinte alese pentru obiceiuri strămoșești

Obiceiuri  de Crăciun  şi  Anul Nou din judeţul Alba

Colindatul în subzona Podgoria Alba Iulia

 

Obicei străvechi, colindatul s-a păstrat până astăzi în satele din subzona Podgoria Alba Iulia. Având funcţia de urare pentru începutul unui nou an, colindatul este un obicei specific colectivităţilor rurale. Fiindcă obiceiurile s-au practicat şi se practică în preajma Crăciunului şi a Anului Nou, momente din an de care oamenii îşi leagă toate speranţele, întreaga lor desfăşurare capătă aspect sărbătoresc şi solemn, iar caracterul acestora este optimist şi plin de viaţă.

În satele din subzona Podgoria Alba Iulia vestitorii marii sărbători a Naşterii Domnului erau „piţărăii”. La Şard, în Ajunul Crăciunului, copiii satului se strângeau înainte de ivirea zorilor pe deal, deasupra satului, unde făceau un foc mare şi strigau să audă satul până se lumina de ziuă:

 

Bună dimineaţa lui Moş Crăciun

Hăl bătrân cu barbă de fân.

Dă-mi colac că mor de cald,

Dă-mi covrig că mor de frig,

Dă-mi mere că-s mai cu putere,

Dă-mi nuci că-s mai dulci,

Dă-mi alune că-s mai bune.

Să trăiţi, La mulţi ani!

 

Când se face ziuă, piţărăii pornesc să colinde tot satul, intră în curţile gospodarilor repetând urarea de mai sus. Dacă este zăpadă, li se aruncă în curte fructe: mere, pere şi nuci. Dacă e noroi li se dă în mână, câte un fruct.  Familiile mai înstărite din Şard dădeau fiecărui copil, în mână, la poartă, câte o bomboană sau câte o prăjitură. Dacă nu erau primiţi de unele gazde atunci piţărăii le urau:

               

Câte paie pe coteţ, atâţia copii s-aveţi!

Câte paie pe casă, atâţia copii la masă!

Câte pene pe cocoş, atâţia copii frumoşi!

 

Piţărăii continuă să meargă în tot satul, până obosesc, şi, pe rând, începând cu cei mici, abandonează. Pe înserate încep colindătorii. Copiii porneau la colindat, aşa cum se întâmplă de altfel şi azi, în Ajunul Crăciunului, începând de pe la ora 16, pentru a putea fi acasă odată cu lăsarea întunericului. Copiii colindă pentru bani şi pentru un colăcel urând gazdelor un an rodnic mai ales în animale:

 

Dă, mătuşo, colăcelu,

Să fete vaca, viţălu,

Şi oaia doi mieluşei,

Şi scroafa zăce purcei!

 

Colindatul se pregăteşte încă din şezători, iar copiii mici învaţă colindele de la cei mai mari sau de la părinţi. Colindele pe care le colindau copiii erau: „Trei păcurărei la munte”, „Sus în poarta raiului”, „Doi boieri bătrâni” şi „Viflaimul”, fiind învăţate de către aceştia de la fraţii mai mari, de la părinţi, sau bunici. Pe tot cuprinsul zonei cercetate, copiii îşi vestesc prezenţa şi cer gazdei permisiunea de a colinda.     

Formula generală era: „- Primiţi colinda?” sau „- Colinda-o?” la care gazda răspundea din casă: „- Primim, primim!” sau  „- Colindaţi!”.

În noaptea de Ajun se strâng grupuri de feciori, care colindă fetele mari şi pe cele de măritat. Grupurile sunt alcătuite după criteriul vârstei şi numite diferit: „rânduri de colindători” la Şard, Ighiu, Ighiel, Ţelna sau „cete de colindători” la Cetea, Galda de Jos, Cricău, Craiva.

Fetele nu se duc la colindat, ele aşteaptă colindătorii toată noaptea. Organizarea grupurilor de colindători are loc odată cu începutul postului Crăciunului. Feciorii care s-au ocupat de organizarea jocului duminica şi în sărbători, preiau pregătirea şi organizarea (desfăşurarea) colindatului. După ce stabilesc cine umblă împreună la colindat, încep să înveţe colindele. Învăţarea se face în prezenţa întregului grup, nefiind voie să lipsească nimeni. De obicei repetă colindele cunoscute, colindate din moşi strămoşi. Uneori învaţă colinde noi pe care le-au auzit acasă, în familie, sau de la bunici. Învăţarea unor colinde noi necesită mai multă repetiţie din partea grupului şi de aceea feciorii preferă colindele vechi, deja ştiute. La intrarea în casă, colindătorii salută gazda cu „Bună sara lui Crăciun!” sau „Bună dimineaţa lui Crăciun !”, după momentul zilei. Şi familiile căsătorite merg la colindat la neamuri, la vecini, colindând aceleaşi colinde : „O, ce veste minunată”, „Trei păstori se întâlniră”, „Colo sus şi mai în sus ”, „Viflaimul ” şi „Zuărelul”. Şi, cum rostul acestor colinde este acela de „ a vesti ” în fiecare casă naşterea pruncului Iisus, cunoscându-se ospitalitatea românului şi, în special a omului de la ţară, gazda îi cinstea pe colindători cu ce avea mai bun, cu rodul bunăstării, al muncii ei de peste an : vin şi colac.

Colindătorii sunt poftiţi la masă şi omeniţi cu bucatele şi băuturile pregătite special pentru Crăciun: cozonac, prăjitură, vin şi „vinars”(ţuică). Uneori sunt serviţi cu friptură sau sarmale.

După colindă se spune o „mulţumită la gazdă”. Redăm mai jos o mulţumită la gazdă din Ţelna:

                                    Gazda frumos ne-o cinstit

                                    Şi noi nu i-am mulţumit.

                                    Hai cu toţii s-o cinstim

                                    Şi gazdei să-i mulţumim.

                                    Să-i mulţumim frumos,

                                    Să trăiască sănătos,

                                    Cu găzdăşiţa-mpreună

                                    În pace şi-n voie bună.

                                    Gazda, de-o avea copii,

                                    Aibă numa’ bucurii,

                                    Iar la fetele frumoase

                                    Vie-le peţitori,

                                    Peţitori feciori frumoşi

                                    Să nu fie de-i zdremţoşi.

                                    Gazda, de-o avea feciori,

                                    Meargă şi ei peţitori.

                                    Să umble cu dobândă,

                                    Să-şi capete noră blândă

                                    Şi frumoasă şi bogată

                                    La feciori de ea să-i placă.

                                    Averea vi se-nmulţească,

                                    Holdele vi să sporească

                                    Şi gazda „La mulţi ani să trăiască!”

Articol 

Iarna, pe ulițe din Alba

Zestrea județului 

Fiii satelor

COLINDATUL CU ŢURCA LA STRAJA

 

Colindatul cu ţurca a fost unul dintre cele mai răspândite obiceiuri de iarnă de pe teritoriul judeţului Alba. Practicat în aproape toate satele din judeţul Alba, el se mai păstrează astăzi doar în câteva localităţi: Uioara de Jos (Ciunga), Ghirbom şi Straja.

Spre deosebire de alte localităţi, „Ţurca” de la Straja prezintă unele particularităţi care se referă la modul de desfăşurare a părţii finale a obiceiului, şi anume: „împuşcarea” şi „înmormântarea” ţurcii, fapt care are loc în dimineaţa zilei de Anul Nou.

            Cu o lună, o lună şi ceva înainte de începutul sărbătorilor de iarnă, feciorii din ceată cutreieră satul pentru a procura piesele necesare la împodobirea ţurcii.

            Pentru a putea fi realizată o asemenea mască, se strâng din tot satul diferite piese de artă populară, majoritatea componente ale costumului popular specific zonei: cingători, brâie, lătiţare din mărgele colorate, batiste, curele, basmale etc.

Piesele strânse de tinerii care făceau parte din ceata de ţurcaşi, folosite la realizarea măştii, erau depozitate la o familie din sat, aleasă de ei dinainte, numită gazda ţurcii. Masca ţurcii se compune dintr-un schelet de lemn şi din ţesăturile care acoperă corpul ţurcaşului (cel care joacă ţurca). Scheletul ţurcii este format dintr-un băţ lung de 1,10-1,20 m în care este înfipt capul ţurcii, format dintr-o ramă semicirculară din lemn de corn îndoit, la baza căreia este prins botul, compus şi el din două părţi de lemn, cea de sus fixă, iar cea de jos mobilă, peste care se aplică o piele de iepure cu urechi. Rama este acoperită cu o ţesătură de lână aleasă, peste care sunt prinse cingători ornamentate cu motive cusute sau alese în lână multicoloră, încadrate de lătiţare, folosite de obicei la decorarea pălăriei feciorilor. Capul este completat de ochi (două oglinjoare rotunde), iar pe margine se cos ciucuri mari din lână colorată şi batiste de dantelă. De o parte şi de alta se mai prind cel puţin doi clopoţei şi mai mulţi zurgălăi. La baza capului, în spate, se prinde un covor bogat ornamentat în culori vii, care are rolul de a acoperi corpul ţurcaşului în timpul jocului.

Pentru reuşita spectacolului pe care urmează să-l prezinte, după ce termină cu pregătitul măştii, tinerii fac repetiţii în fiecare seară la gazda ţurcii, unde învaţă colindul şi modul în care se joacă ţurca.

            Funcţiile pe care le are fiecare sunt fixate din timp. Din ceata feciorilor se alege doar vornicul, iar pentru celelalte funcţii, cum sunt cea de casier, colăcar şi muzicanţii, sunt angajaţi din afară şi sunt, de obicei, oameni mai în vârstă, care la vremea lor au jucat ţurca.

            În după-amiaza Ajunului de Crăciun, ţurcaşii pornesc cu colindul prin sat, începând de la gazda ţurcii, care este, de obicei, una dintre familiile din sat care are cel puţin un băiat în ceata ţurcaşilor. De la gazdă pornesc la reprezentanţii satului, apoi la fete şi, în cele din urmă, la restul caselor, având grijă să nu rămână nicio gospodărie necolindată. Ceata de ţurcaşi este însoţită de muzicanţi (doi saxofonişti şi un dubaş) care cântă melodii vesele, de joc, specifice zonei.

            De la intrarea în curtea fiecărei gospodării, ţurcaşii încep colindul, numit la Straja „ferecanul”, singurul care s-a mai păstrat până astăzi legat de „jocul cu ţurca”. După colindă, ţurca îşi desfăşoară dansul pe o melodie vioaie cântată de muzicanţii din ceată. În timp ce dansează, ţurca „clămpăneşte” permanent din bot. La sfârşit, drept mulţumire, gazda îi cinsteşte pe ţurcaşi cu bani, vin şi alimente (colac, carne, cârnaţi, picior de porc), după care vornicul, cu o ploscă cu vin în mână, îi mulţumeşte în versuri gazdei, pentru fiecare dar în parte.

            Ţurcaşii merg din casă în casă până când colindă tot satul. Cu darurile primite, feciorii din ceată, cu câteva fete invitate, petrec seară de seară până la Anul Nou, la gazda ţurcii.

            În dimineaţa zilei de Anul Nou, ţurca dansând însoţită de feciorii din ceată, mascaţi de astă dată în ţigani, şi oamenii din sat (copii, tineri şi vârstnici) se îndreaptă spre fântâna din deal. Acolo, ţurca îşi continuă jocul în prezenţa tuturor, jocul ei fiind răsplătit de cei prezenţi cu bani. În acest timp, „ţiganii” dansând pornesc prin sat cu traistele pline de cenuşă pe care o aruncă peste cei pe care-i întâlnesc în cale, făcând o serie de figuri care stârnesc râsul spectatorilor, apoi se întorc iarăşi la fântână unde continuă cu comicăriile, amuzând lumea prezentă pentru a participa la „împuşcarea” ţurcii.

            Tot acum, fetele din sat vin cu găleţile după apă şi le aşază în preajma fântânii. Ţurca, dansând, le răstoarnă găleţile vărsând apa, apoi se retrage într-un loc numit coastă situat la 30-40 m de fântână. În acest moment, un bărbat din sat, înarmat, stă ascuns şi văzând că ţurca fuge trage un foc de armă, insinuând împuşcarea ei. Ţurca cade la pământ, iar feciorul care a jucat-o o lasă jos şi fuge să nu fie prins.

            Acum urmează momentul cel mai important, care dă o notă distinctivă acestui obicei din partea locului. „Ţiganii”, observând lipsa ţurcii, se duc împreună cu „popa” (un băiat din ceată îmbrăcat în haine de preot) la locul unde a fost împuşcată ţurca. Aici se aşază în genunchi, începând să o bocească, în timp ce „popa” face slujbă. Apoi, iau ţurca pe braţe şi se îndreaptă cu ea spre casa gazdei, având în faţă preotul, urmat apoi de toţi cei prezenţi la fântână. Ajunşi la casa gazdei, aşază ţurca în camera unde au gătit-o, iar ei se schimbă cu costume specifice locului. Urmează apoi „pomana” ţurcii, care se desfăşoară aici într-o atmosferă de mare tristeţe.

            Ţurca este lăsată la gazdă două sau trei zile, aşa cum se obişnuieşte la mort, apoi aceiaşi feciori se strâng din nou pentru a o dezbrăca, restituind oamenilor din sat piesele şi podoabele împrumutate.

            „Împuşcarea” şi „înmormântarea” ţurcii, în concepţia locuitorilor din Straja, are semnificaţia terminării anului care a trecut.

271131399_4239527289480153_6016680695276421848_n.jpg

Care alegorice

Alaiuri sătești