Acasa Protectie sociala
Protectie sociala PDF Imprimare Email

Din momentul naşterii, copilul este supus unor norme care îi modelează personalitatea. Fiecare cultură determină un set de influenţe care variază foarte mult de la societate la societate. Pentru ca o societate să funcţioneze eficient, membrii săi trebuie să-şi însuşească acelaşi model cultural. Oamenii sunt controlaţi în special prin socializare, astfel încât aceştia să-şi joace rolul conform modelului impus prin habitudini şi preferinţe.

Fiecare persoană trebuie să înveţe să îndeplinească anumite roluri în societate în conformitate cu statutul pe care îl are.Procesul de formare şi de afirmare socială a individului este caracterizat prin raportarea personalităţii sale la societate, la sistemul normativ şi valoric al acesteia.

Pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, în decursul timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementării raporturilor dintre individ şi societate. Norma juridică apare ca instrumentul de aplicare precisă, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.

Drepturile omului sunt respectate în măsura în care sunt cunoscute şi în măsura în care sunt însuşite. Este necesar ca oricare individ să conştientizeze existenţa propriilor drepturi şi să respecte drepturile celuilalt.

Societatea la rândul ei prin politica pe care o duce ar trebuii să creeze şanse egale fiecaruia, dându-le posibilitatea de a trăi şi a-şi conduce propriul destin prin intersecţii de legi şi norme sociale care să producă acel efect de bunăstare întregii populaţii. Statul este obligat să elaboreze şi să aplice o politica naţionala de dezvoltare, care ar da posibilitatea creşterii constante a bunăstării întregii populaţii, a tuturor indivizilor fără nici o discriminare.

În prezent acţiunile de protecţie socială vizează mai multe domenii în care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sănătatea, instruirea şi educaţia, cultura, condiţiile de odihnă şi recreare, mediul social-politic, într-un cuvânt, condiţiile sociale de trai.

Protecţia socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viaţă la nivelul minimei decenţe pentru toti oamenii, indiferent de mijloacele de care aceştia dispun.Există mai multe categorii de persoane care cer protecţia socială: protecţia şomerilor, protecţia handicapaţilor, protecţia copilului şi a tinerilor, protecţia socială complementară ( protecţia socială în caz de deces, incapacitatea de muncă, boală profesională ).

Proiecte pe această temă

 

Cauta

Recomandari

Asociaţia "Cetatea lui Bucur 7 Centre" vă recomandă să vizitaţi Expoziţia Muzica Arhitecturii pe Calea Victoriei la Centrul Cultural Sala Palatului, intre 1- 30 septembrie 2009.

citeste mai mult »

Sondaj

Sunteţi mulţumit cum arată oraşul Bucureşti in prezent?