|
Călătorie de documentare şi fezabilitate în Singapore |
|
|
|
|
În continuarea drumului la Bangcok, doamna Carmen Pintilie, presedinta asociaţiei, a întreprins o călătorie de documentare şi fezabilitate în câteva centre culturale din Singapore. Scopul acestei călătorii de documentare a fost acela de a studia modalităţile prin care patrimoniul natural, cultural, obiceiurile şi meşteşugurile tradiţionale al acestei ţări sunt puse în valoare şi incluse în circuitul turismului cultural, contribuind la dezvoltarea economică a ţării.
În cursul acestei călătorii, s-au vizitat o largă varietate de instituţii culturale, ateliere meşteşugăreşti şi s-a facut o documentare asupra diferitelor forme de organizare muzeală şi de animaţie culturală, tradiţia organizării de spectacole interactive şi alte forme prin care sunt puse în valoare patrimoniul cultural imobil şi mobil al ţării.
Modelele descoperite au născut noi idei care pot fi puse în valoare în activitatea viitoare a asociaţiei. De asemenea s-au stabilit contacte utile cu instituţii culturale, în vederea organizării unor proiecte de schimburi culturale şi de experienţă.
|