Acasa Incluziune sociala
Incluziune sociala PDF Imprimare Email

Societatea românească nu este în mod tradiţional săracă. Ea este o societate sărăcită în urma lansării într-un ambiţios proces de industrializare rapidă, urmat de o dezorganizare funcţională – rezultat al schimbării regulilor de funcţionare economică şi socială. Spre deosebire de ţările occidentale, sărăcia în România nu este rezultatul marginal negativ al unei economii prospere, ci rezultatul crizei globale a economiei.

În vremuri în care mare parte a populaţiei trăieşte în sărăcie, recunoaşterea acesteia nu este suficientă. Relansarea economică are rolul său în combaterea fenomenului sărăciei, dar nu răspunde tuturor tipurilor de probleme asociate stării de sărăcie. Sărăcia nu poate fi contracarată pe termen scurt şi nu este eficientă nici chiar formularea sa ca obiectiv prioritar la nivel social. Modalitatea de contracarare a acestei probleme sociale majore vizează reducerea excluziunii sociale, prin focalizarea intervenţiei pe formele sale specifice, respectiv pe cauzele şi mecanismele favorizante. Pe de altă parte, absorbţia formelor extreme de dezorganizare, dezagregare şi excluziune socială necesită o strategie globală de reconstrucţie socială, simultan cu focalizarea politicilor de suport spre segmente marginale.

Promovarea incluziunii sociale reclamă un efort pe termen lung, parte a unei strategii naţionale de dezvoltare socială. Alături de măsuri de combatere a riscurilor de excluziune socială, promovarea incluziunii sociale presupune direcţii de intervenţie de tip preventiv, în care suportul social – indiferent de forma sa – să fie privit ca o investiţie socială. Un prim pas în această direcţie îl constituie reducerea rupturii între sfera economicului şi a socialului, simultan cu accentuarea relaţiei de intercondiţionalitate dintre cele două domenii. Un al doilea pas îl reprezintă conceperea sistemului de protecţie socială ca un sistem unitar.

Proiecte pe această temă

 

Cauta

Recomandari

Asociaţia "Cetatea lui Bucur 7 Centre" vă recomandă să vizitaţi Expoziţia Muzica Arhitecturii pe Calea Victoriei la Centrul Cultural Sala Palatului, intre 1- 30 septembrie 2009.

citeste mai mult »

Sondaj

Sunteţi mulţumit cum arată oraşul Bucureşti in prezent?