Pana intr-a doua jumatate a secolului al XlX-lea, capitala Tarii Romanesti era descrisa de toti calatorii occidentali drept un spatiu urbanistic precar, prost si anarhic construit, de aspect foarte oriental.Era mai curand o prelungire a Balcanilor, un targ al rasaritului, unde arhitectura civila era aproape inexistenta, iar monumentele cele mai reprezentative ramaneau bisericile manastiresti din secolele 16, 17, 18 ce punctau centrul vechi, intre Kretzulescu si Dealul Podgorenilor, intre Cotroceni si Radu Voda. Din punctul de vedere al formelor arhitectonice si al arhitecturii civile nu se putea face nici o apropiere notabila intre Bucurestii targovetilor si Iasii aristocratiei, capitala Moldovei, fiind recunoscuta pentru arhitectura sa palatiala, reusitele formale de pe malul Bahluiului nefiind regasite pe malul Dambovitei.

Miscarea revolutionara de la 1848 si atmosfera nationala din timpul domniilor succesive ale lui Gheorghe Bibescu si Barbu Stirbei, au trezit un gust programatic pentru trecutul medieval. Noutatea formelor romantice din scoala austro-germana de arhitectura - similara celei din sfera picturii de sevalet - au condus la voga unor arhitecti veniti din spatiul Europei habsburgice si care au lasat in Bucuresti cel putin doua monumente reprezentative: Palatul Sutu - lucrat de Konrad Schwinck (azi muzeul municipal) si casa unuia dintre oamenii de incredere ai lui Cuza, bancherul Librecht, astazi Casa Universitarilor de pe strada Dionisie Lupu, edificiu reprezentativ pentru atmosfera romantica de neogotic central european introdusa de faimosul arhitect al timpurilor postpasoptiste, Schlatter. Paradoxal, dar explicabil, in aceasta vreme de copiere a unor forme din arealul germanic studiaza in acelasi spatiu tainele arhitecturii un intelectual roman, activ in epoca Unirii: este vorba, practic, de primul arhitect din istoria culturii romanesti moderne, Alexandru Orascu. Acest conducator al Directiei Lucrarilor Publice din timpul lui Cuza, initiat in constructii la Műnchen, este cel care ne-a lasat asa numitul Palat al Academiei, prima cladire a Universitatii bucurestene ridicata intre 1857 si 1869, transformat mai apoi la inceputul secolului 20 si din nou dupa bombardamentele celui de-al doilea razboi mondial. Formele clasiciste ale arhitecturii lui Orascu vor fi regasite - si ca un prim semnal al orientarii franceze a societatii bucurestene - in arhitectura cladirii care poarta inca pe fatada inscriptia „Grand Hotel du Boulevard".

In a doua parte a secolului at XlX-lea , legaturite constante si pline de consecinte ale Principatelor Unite danubiene si ale Regatului Romaniei cu Franta lui Napoleon al Ill-lea si a celei de-a treia Republici, vor aduce in cultura nationala, mai ales in sfera sa vizuala, notabile influente franceze care vor fi regasite de la arhitecturi la moravuri, frantuzismele elitei ironizate de marii nostri scriitori - avandu-si un revers de buna calitate si de extrema rezonanta in formele arhitecturale ale unor cladiri monumentale din timpul lui Carol I de Hohenzollern, monumente publice care erau sedii ale unor institutii nationale, demne de un stat modern. Patru arhitecti si opt cladiri importante ale orasului devenit capitala Romaniei sunt cei si cele care constituie punctul de plecare a ceea ce s-a numit si se mai numeste inca, nu fara sens, micul Paris. Sunt arhitecti de notorietati diferite, cu biografii diferite, unii sosind la Bucuresti cu o anumita faima, altii relativ putin cunoscuti, fiind chemati pe temeiul unor informatii capatate de comanditari din mediile practicienilor arhitecturii dintr-o Franta devenita centrul european a ceea ce s-a numit Belle Epoque. Sirul a fost deschis de Alfred Jules Paul Gottereau. Nascut in 1843 la Perpignan, el este autorul armonioasei cladiri a Palatului Casei de Depuneri si Consemnatiuni - mai bine cunoscut drept cladirea CEC - de pe Calea Victoriei. Edificiu reprezentativ pentru academismul francez din perioada celei de-a treia Republici, palatul bucurestean a fost ridicat in ultimii patru ani ai secolului al XlX-lea. Cladirea impresioneaza prin holul central in care se intra printr-o arcada centrala, accesul in restul cladirii facandu-se prin frumoasa scara de piatra ce conduce spre birouri, totul dominat de o mare cupola de sticla strajuita de alte patru forme arhitectonice similare. Gottereau, cel care va sfarsi si constructia Palatului Regal de la Cotroceni, este si autorul Bibliotecii Universitare din actuala Piata a Revolutiei, sediul viitoarei Fundatii Carol I si al celei mai importante case a cartii universitare din Romania, monument care a suferit numeroase transformari si triste distrugeri pana in vremea revolutiei din I989.

Un al doilea arhitect francez activ in capitala a fost Paul Louis Albert Galeron. Acesta, mai varstnic cu trei ani decat Gottereau, isi avea mica sa faima prin construirea unor pavilioane pariziene pentru expozitia universala de la 1900. Lui i se datoreaza constructia, intre 1886 si 1888, a acelei embleme a culturii bucurestene si nationale, care este Palatul Ateneului Roman, ridicat prin ravna celebrului Constantin Esarcu, cel cu faimosul slogan „dati un leu pentru Ateneu”. Edificiu respirand aerul eclectic francez, construit ca o rotonda pe care Alexandru Odobescu avea s-o comenteze intr-o faimoasa conferinta care a inaugurat, la 1888, Ateneul, lua locul unui vechi manej din gradinile ce erau proprietate ale Episcopiei Ramnicuiui. Un

impresionant portic cu sase coloane ionice, cu fronton triunghiular, aminteste spiritul arheologizant si clasicizant in care elitete culturale bucurestene se scaldau, spiritul epocii si ecourile pariziene regasindu-se in vestibul cu douasprezece coloane unde marmura este imitata prin tencuiala de stuc. Scarile monumentale de marmura conduc la sala de concerte, cu mult decorata sa cupola, suprasaturata de motive ornamentale geometrice, vegetale, animaliere, memorabil descrisa de Alexandra Odobescu, in conferinta sa din 14/26 februarie 1888, prin urmatoarele cuvinte : „rotunjita in prelarg, strapunsa cu ochiuri de lumina si ticsita cu genii aripati, cu zmei sclipitori, cu delfini mladiosi, cu pere de foc, cu steme si cu stele de tot felul, intocmai ca si taria cerurilor din basmele batranesti".

O alta opera a lui Galeron, realizata intre 1883 si 1885, este Palatul Bancii Nationale de pe strada Lipscani, realizat impreuna cu Cassien Bernard. Un hol monumental, scari de marmura, coloane corintice ritmand cele doua etaje, statui alegorice, datorate sculptorului Ion Georgescu, creaza o atmosfera neoclasica franceza de cea mai buna calitate.

0 admirabila realizare arhitectonica franceza a fost intre 1890 si 1895, pe cheiul Dambovitei, recent restauratul Palat de Justitie. Proiectul acestei cladiri realizate in spiritul Renasterii franceze, a fost conceput de un al treilea arhitect francez al Micului Paris: Albert Ballu. Putin mai tanar decat Gottereau si Galeron, nascut la 1849, Ballu a lucrat in Belgia si in nordul Africii, realizand pavilioanele Argentinei si Algeriei la Expozitia Universala din 1878. Cladire monumentala, lucrata din piatra, edificiul Palatului de Justitie se remarca prin fatada unde partea centrala este putin decrosata si marcata de sase pilastri puternici. Scarile de marmura, binecunoscuta sala a „pasilor pierduti", decoratia sobra a salilor, dau masura talentului arhitectului francez, asistat de altminteri de chiar intemeietorul scolii romanesti de arhitectura: Ion Mincu.

Gustul renascentist francez avea sa fie regasit un an dupa incheierea santierului de pe chei in 1896pe alta artera, acum deschisa, actualul bulevard Carol: este vorba de Palatul Ministerului Agriculturii, cu nobila sa curte de onoare, cu portalul intrarii, cu puternicul sau soclu, cu fatadele de piatra, excelent proportionate. Opera este datorata arhitectului francez Louis Blanc care, de data aceasta intr-o formula eclectica, a ridicat intre 1900-1902 Palatul Facultatii de Medicina din Cotroceni. Parterul inalt, pavilionul intrarii subliniat de un portic cu patru coloane ionice si cu un fronton triunghiular, impresioneaza mai ales prin formele sale rotunjite, unde au fost proiectate scari de acces la etaj.

Dupa cum vedem, Bucurestiul romantismului germanic, unei capitate demne de atmosfera otomana, ii urma - in sfarsit - un Bucuresti cu monumente

emblematice pentru un stat modern: institutii bancare, universitare, culturale care sunt realizate de arhitecti din Franta si educati in spiritul arhitecturii franceze: eclectism, academism, clasicism, renascentism - toate de sursa iranceza, te intampina pana azi in centrul Bucurestiului, avand toate o varsta venerabila, cu putin peste un secol. Ele merita a fi puse in evidenta, restaurate, luminate, inscriptionate, ca autentice monumente ale arhitecturii. Aceasta arhitectura franceza, din Bucurestiul epocii 1880-I9O0, avea sa stimuleze la randu-i -si aceasta este unul dintre marile sale merite -creatiile unor arhitecti romani educati in spiritul Frantei.

Tot in capitala regatului Romaniei, dupa 1900, acestia au creat alte cladiri reprezentative. Asa a fost Palatul Postelor, proiectat de Alexandru Savulescu, in chiar anul 1900; Palatul actualei Case Centrale a Armatei, datat 1912 si proiectat de Dimitrie Maimarolu; cladirea bursei bucurestene (actuala Biblioteca Nationala) realizata de Stefan Burcusi, dupa cum tot un arhitect roman, I.D.Berindei, a fost cel care a construit intr-un stil neobaroc frantuzesc Palatul Cantacuzino de pe Galea Victoriei, astazi Muzeul George Enescu si Casa Asan din Piata Lahovary, actuala Casa a Oamenilor de Stiinta a Academiei.

Anii urmatori, pana la primul razboi mondial, au raspandit formele frantuzesti in toate cartierele bucurestene, in arhitectura rezidentiala a marii burghezii, dar si in arhitectura caselor de negustori, de meseriasi de la marginile capitalei, consolidand treptat faima de Mic Paris a capitalei Romaniei moderne.