Cultura scrisă este o necesitate socială care marchează trecerea de la grai la limbă. Graiul şi cultura orală au fost moştenite şi cultivate până la închegarea graiurilor în limbă, într-o limbă relativ unitară acceptată şi însuşită de toţi cei care aparţin aceluiaşi popor, limba şi naţiunea mergând paralel până ce, la un moment dat, converg şi se încheagă într-o unitate inseparabilă. Nu există limbă fără naţiune şi naţiune fără o limbă comună.

Trecerea de la grai la limbă se petrece odată cu apariţia culturii scrise. Această necesitate socială creează o cenzură evidentă între grai, expresie a unei comunităţi insulare, izolate, a identităţii locale, şi limbă, expresie a unei colectivităţi, a unui popor, adevăratul liant al identităţi naţionale.

Graiul nu are o formă scrisă accesibilă si utilizabilă pentru majoritatea vorbitorilor lui, de aceea nu are nici viitor în perioada modernă, chiar dacă populaţia mai puţin şcolită, respectiv membrii comunităţii care-l vorbesc din obişnuinţă sau pentru că le este un element fundamental în definirea identităţii lor continuă încă mult timp să-l vorbească în comunitatea restrânsă (regiune, sat, familie etc.). Aceasta este şi explicaţia pentru care graiul nu se poate preda în şcoală. Astfel stând lucrurile, numai o limbă, o limbă cu literatură cultă, cu o tradiţie culturală poate fi viabilă. Această realitate este acceptată de multă vreme de membrii comunităţi noastre.

Argumentul decisiv este calea pe care au pornit inaîntaşii noştri când, după stabilirea lor pe melagurile patriei actuale, trecând la instituţionalizarea vieţii lor culturale, au aşezat în bisericile şi şcolile lor la loc de frunte un idiom mai îngrijit, care se poate ilustra prin limbajul textelor religioase sau al manualelor şcolare. Iar când avem norocul să apară câte un poet, el îşi exprimă bucuria şi amarul într-un limbaj literar şi nu în grai, oricât de drag i-ar fi. Dacă acest articol ar fi scris în grai, şi autorul ar folosi semnele diacritice utilizate de lingvişti în redarea pronunţiei, foarte puţini dintre cititori l-ar înţelege. Prin urmare, şi în cazul nostru graiul şi limba de cultură merg, de multă vreme (cca. un secol şi jumătate), paralel, întretăindu-se şi influenţându-se reciproc.

Proiecte pe această temă

• Pe urmele lui Sadoveanu
• Proiectul ARTEMIS

• Arhitecti francezi in Bucuresti
• Calatori francezi in Tara Romaneasca si Moldova
• Artisti francezi pe meridianul nostru(1700 - 1900)
• Creștinismul latinilor Orientului