Cartofilia este o ramură a filateliei care se ocupă cu colecţionarea, studierea şi expunerea cărţilor poştale ilustrate.

Timpul a transformat cartea poştală într-un veritabil document de epocă, fixând în acea bucăţica de carton viaţa reală, depunand marturia sa pentru a contempla, studia, analiza trecutul. Intr-o formă concisă ne vorbeşte despre evenimente, oameni, localităţi, rămânând o fereastră deschisă spre lumea istoriei si culturii. Dincolo de casele ce nu mai există, de peisajele dispărute, stă „memoria ilustratelor", uneori unicul document ce atestă prezenţa lor în trecutul noastră.

Strămoşii cărţii poştale îşi trag rădăcinile din cele mai vechi timpuri, acestea reprezentând nişte plăci din argilă cu diverse inscripţii şi imagini. Pentru a păstra „în taina" mesajul acestor plăci, acestea erau acoperite cu un strat subţire din argilă, ce pare a fi şi predecesorul plicului poştal. Când tăbliţa ajungea la destinatar, aceasta era supusă din nou arderii, unde se formau nişte aburi care ajutau „să se dezlipească „plicul" de tăbliţă. Ulterior, argila a fost înlocuită cu papirusul, pergamentul, coaja de mesteacăn.

În anul 1777, în Almanach de la petite poste de Paris, se menţiona despre „expedierea prin poştă a unor felicitări gravate asemeni cărţilor de vizită cu un text deschis". Accesul la mesajul deschis a provocat nemulţumiri, în special în mediul claselor înalte, unde drept urmare a fost „stopat" noul gen de corespondenţă.

La 30 noiembrie 1865, la Conferinţa de la Karlsruhe (Germania), dr. Heinrich von Stephan propune introducerea unui nou tip de corespondenţă, Postblatt, destinată pentru comunicare în formă deschisă. Ideea, prea îndrăzneaţă pentru acea epocă, şi preţul înalt al acestui serviciu nu au permis realizarea acestei iniţiative. La 26 ianuarie 1869, Emmanuel Hermann, profesor de economie la Academia militară din Viena, într-o publicaţie periodică propune administraţiei poştale naţionale „un nou procedeu de corespondenţă poştală".

Serviciul poştal austriac, ţinând cont de propunerea lui Heinrich von Stephan şi de preţul propus de Emmanuel Hermann, la 1 octombrie 1869 emite prima carte poştala din lume. Era din hârtie de culoare gălbuie, mărimea 123 x 83 mm, cu inscripţia Korrespondenz - Karte, la preţul de doi creiţari (o jumătate din preţul necesar expedierii unei scrisori). Noul gen de corespondenţă a avut succes imediat (peste 9 milioane au fost vândute în primul an), fiind acceptat şi în alte ţări: în 1870 în Marea Britanie, Finlanda, Elveţia, în 1871 în Canada, Belgia, Olanda, Danemarca, în 1872 în Rusia, Suedia, Norvegia, Chile, în 1873 în România, Franţa, Germania, Spania, Serbia, SUA, în 1874 în Italia ş.a.m.d.

Istoria cărţii poştale în România începe cu„Legea asupra cărţilor de poştă"aprobată prin Decretul nr. 789 din 31 martie 1873. În baza raportului oficiilor telegrafie si poşta, pe anii 1873-1874 constatăm că introducerea cărţii poştale a „fost bine primită" dacă ţinem cont că doar în cinci luni au fost vândute 41.500 de exemplare.
Cea mai timpurie carte poştală românească este datată (după ştampila poştală) în anul 1887, care a circulat din laşi spre Odesa. Este o carte poştală simplă, cu faţa verso destinată doar pentru mesaj. Pe faţa recto, în dreapta - marca fixă cu nominalul de 10 bani, obliterată de două ştampile poştale uzuale (laşi şi Sankt Petersburg).

Prima carte poştală ilustrată de producţie manufacturiera (necirculată) a fost concepută şi executată „manu propria” de către poetul Al. Macedonski în anul 1888. Prima carte poştală românească a fost pusă în vânzare la 29 august 1894, odată cu inaugurarea la Bucureşti a Expoziţiei cooperatorilor români, prilej cu care a avut loc şi prima expoziţie filatelică oficială. A fost tipărită pe trei variante de carton (roşu, galben şi albastru), avea un caracter festiv, ocazional, moment ce ni-l demonstrează textul însoţitor: „Bucureşti 1894. Amintire de la Expoziţia Cooperatorilor", reprezentând pavilionul expozitiei din Cismigiu.

În anul 1895 librăria lui Carol Muller pune în vânzare cărţi poştale ilustrate Souvenir de Bucarest şi Souvenir de Sinaia, cu 2 lei bucata, considerate de specialiştii români ca un prim set de cărţi poştale ilustrate litografiate din Bucureşti. Al doilea set este considerat cel ce poartă titlul Souvenir din Bucuresci.

Este necesar de menţionat că la dezvoltarea industriei de cartofilie au contribuit esenţial şi„particularii"care introduceau în circuitul poştal un număr semnificativ de cărţi poştale ilustrate (în special cu prilejul sărbătorilor de Crăciun, Paşte şi Anul Nou). Acest moment a determinat Poşta Română să emită circulara nr. 1855 din 1 februarie 1883, conform căreia respectiva instituţie deţinea monopolul asupra industriei de cartofilie.

Circulara nr. 43039 din 2 octombrie 1894 a marcat renunţarea Poştei Române la monopolul editării cărţilor poştale ilustrate, acceptând dezvoltarea acestui produs şi de către industria privată, permiţându-se francarea cu tariful de 5 bani. Astfel, dacă până la 1885 cărţile poştale ilustrate se expediau în plicuri cu tarif ca pentru scrisori, între anii 1885-1894 ele se francau cu 10 bani (dintre care Poşta Română - 5 bani), iar din 1894 s-a generalizat tariful de 5 bani. În anul 1905 comerţul cu cărţi poştale ilustrate avea o bază materială foarte sigură, drept urmare, în centrul Bucureştiului s-au deschis un şir de magazine specializate în cartofilie.

Majoritatea autorilor din România care au publicat materiale privind apariţia şi evoluţia cărţii poştale româneşti (în special cea de până la 1905), susţin că cercetarea acestui subiect trebuie să se bazeze pe documente primare cum ar fi: anunţurile, articolele şi reclamele din presa vremii referitoare la lansarea pe piaţă a unor cărţi poştale ilustrate cu diverse subiecte, documentele editurilor, librăriilor şi tipografiilor care au realizat cărţile poştale, colecţiile de carte poştală aflate la particulari şi în instituţiile de cultură, mărturiile unor martori oculari.

Incontestabil, indiferent de timp şi regim politic, cartea poştală, pe lângă celelalte rigori, întotdeauna a interesat ca imagine. Autorul imaginii rămâne a fi un „martor" al actului cultural ,fie că e vorba de fotograf, fie de pictor.

Proiecte pe această temă

• Salutari din Bucuresti